Fie ca vrei sa nu, viata e o cutie de oxigen in care te uiti pe pereti si zambesti prosteste. Nu intelegi nimic din ce se petrece si astepti sa vina seara sa dormi, ca sa te trezesti din nou a doua zi. Parca astepti sa se mai intample ceva diferit, care sa te marcheze si sa-ti schimbe programul monoton cu ceva mai dinamic. Dar nu. Ziua urmatoare e la fel, si urmatoarea, si urmatoarea dupa urmatoarea. Indiferenta zace ca intr-un pahar cu apa intr-o camera fara ferestre si goala. Linistea asta te deranjeaza. Astepti momentul sa pleci, dar nu stii pe unde sa o apuci. Traiesti. Dar pentru ce traiesti? Mananci ca sa traiesti? Traiesti ca sa mananci?
Trebuie sa ai un rost. Toata lumea are. Viata ta e la plic. Iti faci prea multe sperante, vise. Pentru ce? Oricum se gaseste cineva sa le distruga.E viata ta, nu a mea. Eu pot sa schimb ceva bun in viata mea. Dar tu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu