"Asteptarea moarte are" - Capitolul VI

Claire statea intinsa pe patul rece din salon. Se simtea atat de slabita si vulnerabila si se saturase sa lupte de atatia ani cu boala. Stia ca viata este altfel, dar nu putea intelege de ce nu e la fel si pentru ea. Abia se trezise din somn si durerea o coplesea. Isi simtea fiecare os si fiecare particica din corp cum o doare, asteptand asistenta cu calmantele. In fiecare zi, cu fiecare minut, cu fiecare secunda isi dorea ca Keith sa o uite. Nu era bine ce se intampla. Se pregatea sa plece, departe. Vroia sa stie cum e dincolo, chiar ea o spunea cu zambetul pe buze si nu putea sa-i uite ochii inlacrimati ai mamei cand o auzea. Se obisnuise cu ideea. Tuturor li se intampla, la un moment dat. Viata pe care o traim e doar o viata materiala. Nimic din ce obtinem nu luam cu noi dincolo. De tot ce facem se va tine cont cand trecem, pentru a ne separa unii de altii. Vom ramane cu ceea ce invatam, cu ceea ce stim si cu ceea ce traim. Spiritul nostru va fi liber. Invatam sa fim independenti, sa ne descurcam singuri. Poate nu ne vom mai cunoaste, si asta va fi un lucru bun. Nu trebuie sa fim influentati unii de altii. Ideile ii impaienjeneau capul bandajat, uneori uita de durere. Dar obosise sa lupte, dupa atatia ani. Stia ca se va sfarsi, intr-o buna zi. Si asta era tot, aici se incheia lungul discurs din fiecare dimineata.
Pasii doctorilor grabiti de pe coridoare nu o mai faceau sa tresara. Uneori mai povestea cu Julien, o prietena buna pe care si-o facuse inca de cand s-a internat, cu un an in urma. Era o fata slabuta, palida, cu obrajii mereu rosii si ochii negri, bolnava de Creuzfeldt-Jakobs, luata in urma unei excursii in Libia. In fiecare dimineata, monologurile interioare ii erau intrerupte de Madelline, asistenta sa, care intra cu pasii sai mici, ca de pisica, pe usa inalta a salonului :
- Buna dimineata ! Te-ai trezit mai devreme in aceasta dimineata !
- Ba bine ca nu ! Sunt foarte obosita, desi am dormit deja opt ore.
- Haide, poti sa te odihnesti astazi toata ziua. Aici sunt si pastilele si micul dejun.
- Multumesc. Ca tot veni vorba, de cand m-am trezit ma doare piciorul stang dar inca nu il pot misca. Poti vorbi cu dr. Hudson? As avea nevoie de un calmant.
- Desigur, imediat te ajut.
Acestea fiind spune, usa se inchide usor in urma lui Madelline. Claire privea infometata la mancare. Un ceai aburind de iasomie, un corn si niste biscuiti. La fel ca in fiecare zi. Se cam saturare de rutina asta zilnica, sa stea in pat, sa-si ia pastilele la ore fixe, sa priveasca pe geam parcul unde a copilarit, familii fericite, copii nevinovati, ploaia, cerul. Se considera totusi norocoasa ca tocmai ea avea patul la geam. Iubea sa admire noaptea cerul instelat si sa-si aminteasca de noptile senine de vara in care gusta inpreuna ccu Keith stelele, norii si picaturile reci de ploaie.
Tacerea e rupta din nou de scartairea usii, urmata de pasii lui Madelline care venea acum cu calmantele intr-o mana si cu cealalta la spate. Se indrepta cu zambetul pe buze catre patul de fier al lui Claire, se oprise in dreptul ferestrei si ii intinse pumnul strans in care erau pastilele. A deschis pumnul si cu singur gest i-a dat de inteles lui Claire ce are de facut. Pastilele au alunecat cu greu, iar Claire a simtit cum acestea au ajuns in stomacul sau. Acum astepta. In urmatoarele secunde, Madelline intinse si mana pe care o avea la spate catre Claire. Era o scrisoare, da. Era ceea ce Claire nu vroia sa vada, sau sa citeasca. Stia de la cine era, dar ii era frica sa il distruga incetul cu incetul. Nu asa trebuia sa fie filmul vietii lui. In schimb al ei da. Sau cel putin asta credea ea. Madelline paraseste acum camera, dandu-i de inteles lui Claire ce are de facut. Mereu facea asa. Aceasta priveste scrisoarea. Ii tremurau mainile, din nou. Era intr-un plic alb, lipit cu indemanare. Mirosea a parfumul lui preferat, pe care il folosea de doi ani, de cand se cunosteau. Pe fata era scris numele ei, cu un scris oblic si ingrijit, iar pe spate numele lui, simplu.

"Asteptarea moarte are" - Capitolul V

Lumina puternica nu ma lasa sa imi deschid ochii, sa ma trezesc de-a binelea. Intind mana, cautand pe cineva langa mine. Alda s-a trezit iar inaintea mea. Ma ridic cu greu si merg la baie, ma spal pe fata si pe dinti si merg alene in bucatarie. Ma asez la masa fara sa scot un sunet, in timp ce Alda se plimba ca o albina de colo-colo. Mi-a pus cafeaua in fata, o cafea aburinda, cu o limgurita de lapte si doua de zahar, exact cum imi place mie. Sper ca asta ma va trezi. Din spatele meu aud un “ Buna dimineata ! “ insotit de un sarut pe obraz. 
- Neata. Asa de matinala?
- Doar ma stii. Cred ca te-ai odihnit putin, nu ai mai strigat cat ai fost in pat cu mine.
Nu ma intorc, dar ii simt zambetul pe buze, acelasi zambet care m-a facut sa ma indragostesc de ea acum 2 ani de zile. 
- Nu comentez. Si, unde aveai de gand sa fugi cu necunoscutul ala, de vroiati sa ma omorati?
- Oh haide. In vacanta, undeva departe, pe o insula, probabil.
- Egoisto !
- Trecand peste asta, ce vrei sa mananci?
- Nu stiu, ce ai cel mai rapid?
- Un ceai de menta si paine prajita cu miere de albine. Merge?
- De data asta. 
Cat timp Alda pregatea micul dejun, eu imi consult agenda. O groaza de lucruri de facut astazi, iar. Alda se misca la fel ca o furnicuta, si in cateva minute mancarea era deja pe masa. “ Doar astazi promotie speciala! Trimiteti un SMS si veti intra automat la tragerea la sorti de vineri. Castigati doar astazi 10 cutii de suc sau marele premiu o excursie. Nu ezitati! Grabiti-va! “
- Cate prostii se mai spun si la radio ! spun eu zambind, in timp ce imi inmuiam painea in ceai si trageam cu coada ochiului la Alda.
- Nu se stie dragule. Se poate castiga. De ce spui ca nu?
- Fii serioasa! Cine ar crede in asa ceva, trebuie sa fie nebun.
- Sau norocos...
- Cum spui tu, nu vreau sa ne certam acum pe subiectul asta inutil.
- Eu plec la birou. Ne vedem diseara. 
- Sa ma suni. 
- Desigur.
Alda se apropie de Odin si il prinse usor de umeri, il saruta pe obraz si apoi ii da drumul. In prag, acesta se intoarce si mai schiteaza un zambet. Usa se inchise usor, iar Alda reveni la activitatea ei.

"Asteptarea moarte are" - Capitolul IV

De ce nu sunt barbat? Imi transpira tamplele, palmele. Sunt pierdut. Nu pot reactiona, nu pot gandi, nu pot vorbi. Pot vedea atat de clar teava, mai clar decat as fi vrut sa o vad vreodata. Simt glontul, il vad, parca in reluare, vrea sa ma distruga, asta e principalul lui scop. Se indreapta spre fruntea mea, imi imaginez cum imi va patrunde prin piele, apoi cum imi va zdrobi cutia craniana. In cateva secunde voi fi la pamant, aici mi-e sfarsitul. Tremur mai rau ca niciodata si, instinctiv, un strigat de-al meu il impinge pe individul ce ma avea in vizor sa apese pe tragaci. Inchid ochii strans si... rastorn lampa de pe masa. Alda, speriata, vine intr-un suflet la mine:
- Ce s-a intamplat? De ce e lampa pe jos? Si de ce ai strigat ?
- Slava domnului ca esti teafara. Mi-am facut griji !
Am luat-o in brate si am sarutat-o pe frunte.
- Odin, s-a intamplat ceva? intreaba ea ingrijorata de starea mea.
- Nu, am avut un vis cam ciudat, asta e tot. Mai bine spus, un cosmar in toata regula.
- Oh, imi povestesti dimineata. Haide si tu in pat. Mi-e atat de somn.
Alda se intoarce cu spatele la mine, eu privindu-i acum umbra cum isi taraie alene picioarele spre usa camerei. Zambesc usor si imi intorc privirea spre fereastra. Lumina de afara aluneca usor in jos pe perdea. Ma ridic de pe canapea si ma indrept spre dormitor. Alda dormea deja. Ma intind in pat langa ea, respiram impreuna acum. Pleoapele imi sunt grele, imediat voi adormi.

"Asteptarea moarte are" - Capitolul III

Acelasi bloc neschimbat, aceeasi casa a scarii si acelasi apartament 22. Casa era curata si aerisita ca de obicei, perfecta pentru relaxare sau pentru munca. Abia astept sa imi mai petrec putin timp cu ea, sa mai povestim si sa mai gatim impreuna. Alda este o companie perfecta pentru un capricios precum sunt eu. Ea stie mereu cum sa ma multumeasca si cum sa ma faca sa zambesc. 
- Odin, eu o sa merg in pat, sunt foarte obosita.
- Sper ca nu te deranjeaza daca mai raman putin, vreau sa ma mai uit o data pe dosarul doamnei Krieten.
- Cum vrei. Noapte buna.
Alda plecase putin dezamagita, stiam asta. Dar avem tot timpul din lume sa stam impreuna, mai ales dupa ce ne casatorim, o sa inteleaga. Am si uitat. Cred ca o sa ii propun asta dupa ce o sa termin cu ultimele doua dosare. 
Ma indrept spre camera de zi, o camera inalta, cu pereti albi si ferestre inalte. Ma asez pe canapeaua moale. Ce dosar? O sa ma relaxez intai. 
Inchid ochii, aerul flutura usor perdeaua, apoi fuge prin parul meu. Amintirile imi sunt insirate in mintea mea, ca pe o banda de caseta. 
Usa de la intrare s-a trantit brutal. Alda a fugit, insotita de un tip cu un pardesiu negru si o palarie. In mana dreapta avea o servieta, iar in mana stanga un pistol. Am sarit ca ars de pe canapea, si m-am indreptat spre usa. Am iesit descult pana in fata blocului, si involuntar am strigat-o. "Alda!" E ultimul cuvant care imi suna in cap, inca. O ultima strigare, si dupa blocuri se mai zaresc doar doua siluete fugind de mana. Sunt blocat acum. Am ramas nemiscat, panica m-a cuprins, iar tamplele imi sunt ude. Vantul rece imi flutura tricoul larg, iar talpile imi sunt inghetate. Nu stiu de ce noaptea e atat de racoare, dar sincer, nu asta ma intereseaza acum. Ce sa fac? Instinctiv o iau la fuga, in urma lor. Ajung la coltul blocului alaturat, ma opresc pentru o secunda si realizez ca cineva e dupa colt. Transpir, respir necontrolat, lacrimez. Ce se intampla? Am mutit pentru cateva momente.Omul cu pardesiul negru isi lipise pistolul de calibrul 9mm de tampla mea. Alda era in spatele siluetei, cu mainile ei catifelate pe umerii lui, privindu-ma adanc in ochi. Simt cum ma trec fiori, imi vad moartea cu ochii, in urmatoarele secunde voi fi la pamant, zacand intr-o balta de sange.

"Asteptarea moarte are" - Capitolul II

Venetia, martie 2001

Ma uit pierdut pe fereastra. Ce frumos e cerul de aici. Ah, daca ar fi si Alda cu mine acum. Alda! Cat e ceasul?
Ma intorc cu scaunul de la fereastra, si din graba rastorn ceasca de cafea pe camasa si pe dosarul doamnei Krieten. "Asta da ghinion!". Bine ca am o camasa de schimb. Strang repede foile imprastiate bajbaind o injuratura si indesandu`le in servieta. " De data asta chiar nu o sa mai intarzii! Dar dosarul? Lasa dosarul! Doar nu vrei sa o faci pe Alda sa te astepte! " 
Am coborat in graba scarile, intr-o mana avand servieta, iar cu cealalta incheindu-ma la camasa. Ajung in parcare, ma uit dezorientat unde imi este masina. A da. Cheile. Unde sunt cheile? "O nu! Sper ca nu sunt in birou!" . Ma caut in buzunare, in servienta. Nimic. " Poate macar autostrada va fi mai libera! ".
- Unde esti? Ai ajuns?
- Acum vroiam sa te sun. Da, acum sunt in taxi. In 10 minute sunt la restaurant.
- Cred ca ajungem deodata. Bine. Atunci ne vedem acolo.
- Pa.
Asa am eu obiceiul asta prost, sa nu salut cand inchid. Bine ca pe Alda nu o deranjeaza. Atat imi mai lipseste acum. A da. Si sa nu uit. Trebuie sa iau o floare. Nu stiu de ce. Cred ca ii va placea, de vreme ce eu nu i-am cumparat niciodata asa ceva. Mie unul mi se par inutile, dar acum ...
Am ajuns. O cladire mareata, cu arhitectura specifica Italiei. Geamuri mici, flori pe pervaze si o priveliste draguta spre mare ...
In timp ce admiram cunoscutul ``Riva Rosa`` , niste pasi apasati se aud in spate si ...
- Heei ! 
Ma intorc si, intr-o secunda, doua maini calde ma imbratiseaza. Sunt putin uimit. Sau poate doar am uitat. Involuntar ma apropii de ea si ii simt buzele calde, mereu aceleasi. Alda ma ia de mana. 
- Sa intram.
Ea e mereu aceeasi, niciodata alta. Cum ma priveste, cum imi zambeste. E atat de frumoasa. 
- Alda, ma bucur sa te revad. Mi-a fost dor de tine. Astea sunt pentru tine.
- Si mie Odin, spuse ea plina de fericire si luand buchetul.
- Nu ma asteptam.. Sunt placut uimita. Multumesc.
Ii citeam asta in ochi. Si ea era nerabdatoare sa ma vada, sa ma tina de mana, sa ma sarute.
- Buna seara. Ati dori un meniu?
- Nu, multumesc. Doua cafele, una doar cu zahar, una simpla si doua pizza Quatro Stagione.
- Desigur.
Urma o pauza de cateva minute in care ne-am zambit si am comunicat prin priviri.
- De unde ai stiut? 
- Ce sa stiu? A, e preferata ta doar. Credeai ca am uitat?
- Nu stiu. Am intrebat doar.
...
- Si spune-mi, cum a fost drumul?
- Destul de obositor. Doar stii..
- Iti place Austria?
- Sper ca urmatoarea data cand o vizitez sa fie din placere, nu din obligatie. De luni incep tratamentul ...
"De acum urmeaza vestile proaste..."
- Cand a spus doctorul ca suna? 
- Nu stiu, zilele astea.
- Sunt langa tine, stii asta.
- As vrea sa te imbratisez, dar nu pot aici.
- Da. Avem timp de acum.
Discutia este intrerupta de chelner. Mirosul condimentelor adaugate imi face si mai foame.
- Pofta buna sa aveti!
- Multumesc, ne faceti si nota va rog?
- 15 euro, va rog.
- Desigur.

"Asteptarea moarte are" - Capitolul I

Atentie! Orice asemanare cu realitatea e pur intamplatoare. Personajele si actiunile sunt fictive.

Austria, martie 2001

Sunetul asurzitor al avioanelor se aude enervant. Goana de oameni se indreapta spre poarta B1. Sunt stresati si toti se grabesc sa ajunga la autocarul care-i va duce pe pista.

- Ce a spus doctorul?

- A spus ca sunt destul de bine, rezultatul analizelor va intarzia putin, dar ne va instiinta deindata ce vor ajunge.

- Asta e bine. Unde esti acum?

- Tocmai am ajuns in aeroport. E o caldura infernala si e foarte aglomerat.

- Nu sunt sigur daca voi putea ajunge sa te iau de la aeroport. Ai putea sa iei un taxi pana la ``Riva rosa`` si sa ne vedem acolo? Mai am putina treaba la birou.

- Sigur. Te sun cand ajung.

- Ai grija de tine!

Alda se indreapta spre standul de ziare, cu o cafea aburinda in mana. Geanta ei era destul de grea, dar valiza nu-i facea probleme. Isi cumparase un roman politist, apoi isi puse ochelarii de soare pe ochi si se indrepta pasiv spre poarta.

Soarele se reflecta in ochelarii ei, in spatele carora se ascundeau doi ochi mari si caprui. Era o femeie inalta, cu parul brunet si usor ondulat, cu buze subtiri si trasaturi bine conturate. 

In scurt timp avionul decola. Isi scoase cartea din geanta, dar peisajul de afara ii distrase atentia. Acum era cu ochii atintiti pe geam. Privea cerul si simti ca timpul se opri in loc, norii fiind ca niste stropi de ploaie surprinsi de un aparat de fotografiat. Apoi avuse un deja vu. Alda avea talentul de a-si imagina orice auzea. Isi aminti de ``Stairway to heaven``. Parca mai vazuse odata norii din acelesi unghi. 

Pentru cateva momente se speriase, avea frica de inaltime si impresia ca avionul s-ar putea prabusi in orice moment. Dar nu se putea gandi acum, in timp ce ,afara, norii imbratisau soarele. Nu putea pierde asta. Apoi devenise melancolica, incepuse sa se gandeasca la viata ei, la copilaria ei trista si la Odin.

Timpul trecea pe nesimtite si acum mai avea doar cincisprezece minute pana sa ajunga acasa. Privea pe geam reflexiile soarelui in mare, apusul, orizontul, cum apa se contopea cu cerul. Dar nu mai era atat de incantata. O macinau alte ganduri, alte posibile intamplari din suburbiile Venetiei.

Imi lipsesti.

Calatoria  asta va fi mai lunga
Si as vrea sa fii aici,

Dar ma voi gandi la tine

Cu fiecare minut, secunda
Nu-mi amintesc zilele impreuna,
Dar imi amintesc momentele.

Fiecare gand bun pe care il am

E despre tine
Sunt indragostita de tine
Cum e marea de nisip.
Ai putea sa minti cu mine
Si sa uiti de lume

Ai putea fi langa mine, acum

Dar drumul e lung

Si poate trupul e invins

Nu-l poate strabate

Dar noi avem acelasi suflet
Si doua inimi diferite.

O sa lasam ploaia rece
Sa ne spele durerea.
Tu nu esti o stea pentru mine,
Esti intreg cerul

Pentru tine,

Promit sa zambesc in fiecare zi

Si sa visez,

Cum nu am mai facut-o vreodata

Si asta doar pentru zilele cu soare

Cu cerul plin de stele

Cu saruturi lungi,

Din nopti reci de vara

Si imbratisari calduroase

Din zilele de iarna
Adevarul e ca imi lipsesti,
Cu fiecare minut, secunda
Si realizam ca suntem indragostiti
Doar atunci cand versurile melodiilor
Capata un sens.
Apropo, inca mai port pe buze
Zambetul pe care mi l-ai dat.
Promite-mi doar
Ca te vei gandi la mine
De fiecare data cand te vei uita in sus,
La cer,
Si vei vedea o stea.
Promite-mi ca iti vei aminti mereu
Ca esti mai curajos decat crezi,
Ca esti mai puternic decat pari,
Si mult mai inteligent,
Decat te gandesti.
Mi-as dori sa vorbesti,
Atat de mult cat asculti.
Viata e prea scurta
Sa lasi cuvintele importante
Nespuse.

Ma dor buzele de dor

Si obrajii plini de sare
Sunt la fel de pierduta ca si tine

As vrea sa nu uiti
Eu iubesc cerul si sudul

Iar in fiecare tigara

E sarutul primei intalniri

Asa ca, daca indraznesti,

Iubeste-ma!

by me

Amurg de realitate

Usa inalta se deschise. Zgomotul asurzitor ii linisti pe toti. O camera inalta, intunecata, peretii fiindu-i plini de masti cenusii. Atmosfera era apasatoare si obosita, ca un copil stresat de un test neimportant. Ideile trantite pe covorul aspru si prafuit sunt legate atat de tare, incat nici cel mai amortit cantec de vioara nu le mai dezleaga, vreodata. 
Ideile se strangeau, nu mai aveau sange care sa le curga prin vene, care sa le hraneasca sufletul. Dar noi credem in ele. Nodul dintre ele nu putea fi desfacut, doar taiat, iar in cazul acesta, ideile nu mai aveau nimic in comun, nu se mai cunosteau, nu se mai hraneau din acelasi creier. 
Afara ploua, iar picaturile reci se preling pe fereastra, ca sangele cald pe perete, dupa o crima. Sunt prinse in cuie pe perete, le doare dar nu tipa. Nu le poti omori, le poti chinui. Dar nu exista alta solutie, iar umbra din fotoliu le desparte, ca pe niste gemene, la nastere, crezand ca le omoara. 
Dar ideile traiesc acum singure, in tine, de aia nu mai esti in toate mintile, si de aia esti rupt de realitate.

By me

Failure

Piesa se aude slab in casti,
In timp ce privirea ta cauta ceva familiar.
In lumina crepusculara a noptii
Nu se mai aude nici o soapta,
Nu se mai distinge decat o umbra.
Ai adormit inaintea mea,
Eu avand timp acum sa te studiez amanuntit,
Sa-ti privesc trasaturile simple.
Mainile mele reci cauta o haina.
Mi-e frig acum, dar voi dormi imediat.
Lumina tarzie a diminetii ma face sa ma simt mai obosita,
Dar in acelasi timp ma adoarme la loc, langa tine.
O seara confuza, cu multe semne de intrebare
O dorinta arzatoare, dar un curaj jalnic.
Imi e greu sa-ti disting silueta in intuneric,
Dar degetele tale ma ajuta sa-ti conturez chipul,
Sa-ti simt buzele moi si mainile calde,
Care-mi tremura pe spate.
Un alt tablou sters, cu o banca rece,
Un cer bestial, senin si plin de stele,
Si fumul unei tigari care imi incalzeste sufletul.
Urmeaza melodia perfecta si un gest tampit
Apoi devenim ca doua placute metalice,
Care converg una spre cealalta, dar nu se ating niciodata.
O ultima privire calda si un zambet,
Si toata lumea pleaca.
Fara o imbratisare, fara un "Ne mai vedem..." .


by me

Frederick

In the middle of nowhere
I`ve got no place to go.
On your face is the map of my world
And your eye are the keys from my door.

You are a mess! You just brang me in your course
And then, you left me alone,
Now I`m feelin` so lost, like on another coast,
And that`s the one I hate the most.

Baby, don`t leave me anymore in this dark
You are the spark I`m looking for.

Kiss me for the last time
The last time you`ll see me;
I will die tomorrow,
By cancer, I will show.

You will cry tomorrow, maybe
But after a week
You will forget me,
Like I was a shit.

You will growin` up slowly
And you will be a father,
You`ll have a good life,
A son and a daughter.



By Teo

Imi e dor..

Stropii de ploaie si un chip sters
Nu-mi pot distruge visele,
Vreau sa-ti amintesti privirea mea
Care nu mai spune nimic astazi.
Nu ti-am uitat ochii, nici mainile calde,
Sau parul care iti cade ondulat peste frunte.
Talpile fierbinti fug de lumina,
Iar pasii care te cauta, nu se mai aud.
Imi e dor..


by me

Ploaia

Te-ai targuit cu zeii, iar
In ziua cand ai plecat, a inceput sa ploua.
Ce ironie.
Ploaia care cadea, apasat, pe pamantul rece,
Ploaia care plangea siroaie,
Iar norii care o imbratisau tristi.
Alergam in penumbra noptii spre deal,
Sa fiu in sfarsit singura;
Macar atat mi-a mai ramas.
Am vrut, cu un parfum de ploaie,
Sa spal trecutul negru,
Am vrut, cu o privire senina,
Sa te conving sa-ti dai masca jos,
Macar azi, cand ploua.
Mai bine o dai tu, decat sa o spele ploaia,
Si sa ramai cu urme.


By me

Ce inseamna durerea

Ce inseamna durerea.

Vulnerabilitatea ta ma face mai puternica;
Vreau sa plangi, si ai sa plangi,
Pentru ca sunt cel mai bun papusar pe care l-ai cunoscut vreodata
Iar eu te voi juca e degete, ca pe o marioneta proasta;
Sa fugi mancand pamantul, de frica,
Sa tipi si sa te ascunzi,
Intr-un loc unde nici naiba nu te-ar gasi.
Si atunci, cand o sa te simti in siguranta,
O sa fiu in spatele tau.
O sa-mi simti respiratia calda pe gat
Si degetele-mi reci, care iti aluneca pe brate.
Si atunci, prietene,
Ai sa stii ce inseamna, cu adevarat, durerea.

by me.

Astazi.

Astazi, eu sunt o voce,
iar tu esti tacerea;
Astazi, eu zambesc,
iar tu ma faci fericita;
Astazi, eu sunt luna,
iar tu esti steaua care ma lumineaza;
Astazi, eu stau pe pamantul rece,
iar tu stralucesti pe cerul meu;
Astazi, dar maine, oare, ce vom fi?

Insomnia

De nenumarate ori nu am putut dormi. Mulţi oameni suferă de insomnie sau de tulburări de somn. Unii nu pot dormi, altii trezesc noaptea şi nu mai poate găsi de somn, altele trezesc foarte devreme în dimineaţa.
Insomnia nu este o boală. Este un mod care ia organismul să spun că ceva este greşit. Cauzele insomniei sunt numeroase: stres, prea multa cofeina, depresie, schimbarea programului de lucru şi dureri asociate cu anumite probleme de sănătate. ^^

N-am murit, dar deloc deloc

Motivul pentru care nu am scris de ceva vreme este ca am fost mai tot timpul pe drumuri s nu am avut timp. M-am gandit totusi sa imi descriu putin vacanta, dar sincer nu prea am chef la ora asta. Nu demult m-am trezit, am mancat ceva si m-am pus la scris e blog. Bai faza e ca ma plictisesc de mor. Am fost si pe la mare o saptamana, si pe la Oradea. Am facut cam tot ce mi-am propus vara asta. Si cam atat. In rest, cat sunt pe acasa, toata ziua dorm. Ma trezesc, mananc, imi strang prin camera si plec. Seara vin si stau la net aiurea. Chiar nu am altceva de facut. Ideea e ca nu mi-am pierdut toata vacanta, o luna am lucrat ca aveam nevoie de ceva bani. In rest m-am distrat. Momentan nu fac nimic, si nu am nici un plan. Dar imi vine mie o idee tampita cat de curand. ^^

Eu da.

Fie ca vrei sa nu, viata e o cutie de oxigen in care te uiti pe pereti si zambesti prosteste. Nu intelegi nimic din ce se petrece si astepti sa vina seara sa dormi, ca sa te trezesti din nou a doua zi. Parca astepti sa se mai intample ceva diferit, care sa te marcheze si sa-ti schimbe programul monoton cu ceva mai dinamic. Dar nu. Ziua urmatoare e la fel, si urmatoarea, si urmatoarea dupa urmatoarea. Indiferenta zace ca intr-un pahar cu apa intr-o camera fara ferestre si goala. Linistea asta te deranjeaza. Astepti momentul sa pleci, dar nu stii pe unde sa o apuci. Traiesti. Dar pentru ce traiesti? Mananci ca sa traiesti? Traiesti ca sa mananci?
Trebuie sa ai un rost. Toata lumea are. Viata ta e la plic. Iti faci prea multe sperante, vise. Pentru ce? Oricum se gaseste cineva sa le distruga.E viata ta, nu a mea. Eu pot sa schimb ceva bun in viata mea. Dar tu?

Ding dong pong, vara asta n-am sa ma indragostesc !

Vara asta vreau sa ma distrez. Sa ies cu fetele, sa mergem pe deal, sa desenez, sa dansez, sa-mi dau jos pantalonii scurti si sa raman in boxerii ce usor flutura pe mine colorati si parca surprinsi de dorinta mea de a fi libera, si un maieu caruia i se pare si lui absolut uimitor starea mea de spirit. Vreau sa visez, sa ma misc in toate partile. Parul imi flutura in toate directiile, muzica imi omoara timpanele. Si cu toate astea ma simt fantastic. Vreau sa strig, lumea e a mea, si nu-mi pasa cati o vor. Eu tot nu ma indragostesc! Am lucruri mai bune de facut. Vara asta nu am sa ma-ndragostesc pentru ca mi se pare firesc !

Povestea "beicrolsului" secret

Initial este vorba despre un taran tipic american ce sta pe o piatra. El are nasu mare si ciocate cu toc si sa nu uitam de palaria country care il fereste de soare in timp ce zice copiilor o poveste. Apoi soarele se transforma in Tinker Bell pe care Peter Pan o aprinde iar taranu nostru devine Captain Hook, care striga : arde-o pe cumatraa.

Pe Calimani